Concert Kylie Minogue

19 mai 2008
         Sâmbătă, 17 mai, Kylie Minogue a concertat la Bucureşti, pe stadionul Cotroceni. 20.000 de oameni au asistat la acest eveniment. Concertul a făcut parte din acţiunea de promovare a albumului " X ", lansat de artistă la 3 ani după ce a suferit o operaţie din cauza cancerului la sân.
 
 
 
         Kylie şi-a făcut intrarea la orele 21:00. Mulţimea s-a electrizat la apariţia artistei, care a avut o notă de inovaţie şi rafinament. Coregrafia a fost foarte reuşită, iar efectele de pe ecranul mare proiectat în spatele lui Kylie a avut un rol decisiv în acest sens. Ideea de cosmos a fost tema principală a primei apariţii. Dansatoarele erau deghizate în costume extramundane, negre, prevăzute cu o cască neagră la nivelul capului şi mulate pe corp. Rochia superbă a artistei a creat furori. Era o rochie de culoare violet, creaţie a lui Jean Paul Gaultier, cel care s-a ocupat de toate ţinutele vestimentare pe care le-a purtat Kylie.
 
 
          Mulţimea a fost calmă la început, dar s-a dezlănţuit pe hit-uri precum " Lucky", " Copacabana ", "Wow", " I can get you out of my mind". Am stat pe gazonul B, undeva la 3 pătrimi de scenă. În dreapta mea, la mai puţin de zece metri se afla deputatul Cristian Boureanu cu soţia sa, Valentina Pelinel . În stânga mea l-am văzut pe Dan Capatos , cu un reporter de la Antena 1. Vocea lui Kylie a demonstrat valoarea incontestabilă a artistei. De la tonul vivace de la " I can get you out of my mind" a trecut la unul melancolic şi trist în piesele lente. În momentul în care a cântat piesele de dragoste, a plâns.Mulţimea s-a animat de emoţie. Un alt cadru în care coregrafia şi-a spus cuvântul a fost cel în care dansatoarele au dansat vals cu partenerii lor, iar la un moment dat a apărut Kylie într-o rochie neagră sclipitoare.
      Concertul a durat 2 ore, timp în care artista a schimbat aproximativ 7 ţinute vestimentare. Fără îndoială, a fost unul foarte reuşit. Kylie Minogue a avut a doua apariţie în România, prima fiind în 1993, la Cerbul de Aur. Veţi găsi aici o înregistrare a concertului, ce-i drept cu mici deficienţe de sunet: 
 

http://www.youtube.com/watch?v=s1plXcIfrTo


Noaptea Muzeelor Deschise

19 mai 2008
        În noaptea de sâmbătă, 17 mai 2008, 12 dintre cele mai importante muzee din Bucureşti au deschis "porţile" pentru vizitare. Intrarea a fost liber ă. La eveniment au participat mii de vizitatori.

 

 

       Sloganul nopţii muzeelor deschise a fost " Muzee…de te prinde noaptea!". A fost pus la dispoziţie un autobus special care a trecut prin toate cele 12 muzee. Mulţi vizitatori au preferat, însă, mersul pe jos, mai ales ca autobusul era suprapopulat.
      Mi-am propus un periplu prin toate muzeele deschise, dar n-am ajuns decât la 3 muzee. În faţa Muzeului Naţional de Istorie Naturală " Grigore Antipa", de pe Şoseaua Kiseleff, s-a format o coadă imensă. Sute de oameni se îmbrânceau pentru a vizita muzeul. Nu am avut răbdarea de a aştepta şi am continuat periplul la Muzeul Ţăranului Român. În majoritatea sălilor au fost expuse costume populare şi obiecte din tezaurul naţional. Pe pereţi erau agăţate covoare specific româneşti şi farfurii din lut. Exponatele erau lăsate la libera savurare a vizitatorilor. Din păcate, evenimentul nu a ţinut cont de situaţiile limită care se puteau ivi. Oamenii atingeau obiectele, ba unii chiar le luau în mână pentru o analiză mai amănunţită. Cert e că obiectele expuse erau păstrate de sute de ani şi constituiau valori naţionale. Românul nu e educat să viziteze muzee. A fost subjugat de ideea intrării libere şi de campania de promovare a evenimentului. Trebuia să se facă şi o campanie de educare pentru ca evenimentul să fie un succes. In facto, a ieşit un fiasco total. S-au furat exponate , s-au făcut poze la grămadă care atentau la valoarea costumelor expuse.
         La Muzeul Naţional " George Enescu" de pe Calea Victoriei muzica din fundal a creat o ambianţă plăcută. Erau piese din repertoriul enescian. În săli erau expuse manuscrise originale ale marelui compozitor. Arhitectura muzeului era, pe bună dreptate, una impresioantă. Basoreliefurile ce aduceau în prim-plan stilul romanic, pe un fundal albastru de metil, au constituit principala atracţie.
       Am continuat vizita la Muzeul Colecţiilor de Artă, unde am savurat tablouri de Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Tonitza. Aici atmosfera a fost plăcută, dar comentariile total deplasate ale vizitatorilor din jurul meu au demonstrat ipoteza că au venit mulţi oameni care nu aveau nici în clin, nici în mâneca cu arta. Căutau probabil un prilej de a petrece timpul liber, mai ales că era totul gratis. Periplul meu s-a încheiat aici, în jur de ora 3.
         Cert e că românul este atras de ideea de gratuit. Evenimentul s-a dovedit a fi un eşec pentru că mulţi s-au nimerit ca nuca în perete în faţa unor exponate care nu le spunea mai nimic.Unii au ales să pună mâna pe ele, pentru a nu se simţi frustraţi, iar alţii au trecut direct la fapte şi au furat fără menajamente.
 

Untitled02.05

2 mai 2008

Razboi pe calea undelor – Cold Waves

21 aprilie 2008
           Am participat recent la o dezbatere pe tema " Europa Liberă – dragoste şi ură în jurul undelor radio", găzduită de Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti. La eveniment au fost prezenţi regizorul filmului "Cold Waves", Alexandru Solomon şi jurnaliştii Emil Hurezeanu şi Ileana Lucaciu.
 
 
 
          În prima parte a dezbaterii am urmărit filmul "Război pe calea undelor", în regia lui Alexandru Solomon. E un documentar complex despre comunism şi despre impactul Europei Libere asupra acestuia. Sediul radio-ului se afla la Munchen. Era o armă de propagandă folosită în timpul Războiului Rece. Este demn de remarcat faptul că o ţară întreagă stătea agăţată de nişte voci care vorbeau de departe. În film apar declaraţii atât ale reporterilor de la Europa Liberă, cât şi ale securiştilor, pentru a prezenta amplu tot ce a însemnat acest radio, cu implicaţia ambelor părţi aflate în opoziţie. Personalităţi precum Doinea Cornea , Monica Lovinescu , soţia lui Noel Bernard vorbesc despre persecuţii şi spălarea creierului. Mi s-a întipărit în minte o frază a Doinei Cornea, care spunea că " victoria Europei Libere a fost începutul sfârşitului". Aceste cuvinte spun un mare adevăr: acela că doctrina comunistă s-a înstaurat atât de puternic în minţile oamenilor încât minciuna a devenit un mod de a fi,
iar o nouă perspectivă e începutul sfârşitului pe buna dreptate. În plus, ideea care se desprinde e că perioada disidenţei e una în care comuniştii au minţit pe toată lumea, tot timpul.
        După vizionarea filmului documentar, Emil Hurezeanu a vorbit despre experienţa sa ca redactor la Europa Liberă. A insistat pe faptul că radio-ul aparţinea unui sistem cu arme combatante şi era folosit ca instrument de propagandă albă. A amintit de faptul că părinţii săi au fost destituiţi din funcţiile pe care le ocupau din momentul în care a activat la Europa Liberă. Radio-ul promova idei care erau în contradicţie cu tot ce încerca să inoculeze sistemul comunist. Mai mult decât atât, ţinea loc de opoziţie. Nu avea, totuşi, acelaşi statut ca Vocea Americii. Emil Hurezeanu a afirmat că suferea de ficţiune juridică. Jurnalista Ileana Socaciu a vorbit despre manipularea presei şi cenzura comunistă. În perioada Gulagului, presa era sub influenţa totală a statului. Regizorul filmului, Alexandru Solomon, a afirmat că şi atunci putea fi păcălit, ca şi acum. " Război pe calea undelor" a avut 7000 de intrări. Mai jos veţi găsi un trailer al acestui film mai mult decât necesar în perioada postcomunistă în care ne aflăm acum:
 
http://www.youtube.com/watch?v=CT7UipzFZxU&feature=related
 
         Europa Liberă a luptat împotriva lui Ceauşescu. Vocile care răsună de la sediul din Munchen ascund în spatele lor persecuţii. Monica Lovinescu a fost bătută de securişti până a rămas aproape desfigurată. După ce s-a refăcut pe jumătate, s-a întors la redacţie şi a declarat accidentul la radio. A dat dovadă de un curaj extraordinar. doina cornea era bătută de Miliţie o dată pe lună, iar când mama ei s-a îmbolnăvit, medicii au refuzat să o trateze. În ceea ce priveşte directorii radio-ului, condiţiile în care au murit au fost circumspecte. Atât Noel Bernard, cât şi Emil Georgescu au murit de cancer. Există ipoteze că ar fi fost iradiaţi, dar nu s-au găsit dovezi în acest sens. Comunismul a dus un adevărat război împotriva postului de radio Europa Liberă. O apologie a învinşilor şi învingătorilor e greu de stabilit aici. Se poate spune că a învins radio-ul în momentul în care sa declanşat revoluţia. Afirmaţia nu e în totalitate adevărată, pentru că şi în prezent "statul român se află într-o situaţie de autocapturare", aşa cum afirma Emil Hurezeanu.
 
 
 
 
    "Cold Waves" e un film-documentar ce prezintă ororile comunismului prin raportare la Europa Liberă. Viziunea securistului trasează însă o altă faţetă. Nu pare a avea nicio remuşcare, ba mai mult, afirmă că Noel Bernard şi Vlad Georgescu au mu
rit pentru că le era frică, iar frica s-a transmis la cap, de unde se trag toate bolile. Adaugă ironic şi faptul că nu există nicio dovadă că au fost lichidaţi. Ba chiar o se pare normal tot ce s-a întâmplat, dovadă că mentalitatea bolnavă comunistă nu l-a părăsit.
       Trist e faptul că vechea mentalitate comunistă mai există şi în prezent. O dovadă clară a acestui fapt sunt tocmai oamenii care regretă comunismul. Le-a fost spălat creierul şi li s-au inoculat cu forţa concepţiile absurde promovate în perioada Gulagului. Securiştii care au săvârşit crime împotriva umanităţii trăiesc frumos şi bine, fără a fi pedepsiţi. Unii dintre ei s-au relansat în politică şi au şi funcţii în partid. Cert e că societatea românească nu poate să se elibereze total de ideologia comunistă până când aceste personaje vor dispărea complet din peisajul politicii româneşti.
 
 

Elitism si mediocritate – o oglinda a societatii contemporane

14 aprilie 2008

 

        Problema
elitelor e una foarte complexa. Liiceanu si Plesu au analizat aceasta chestiune
in emisiunea " Altfel" de la Realitatea TV. Ideea era ca a fi elita
presupune o munca extraordinara si capacitatea de a veni cu ceva inovator si
original. Plesu spunea ca in societatea actuala definitorie este mediocritatea.

 
       In perioada comunista au existat elite. E adevarat ca majoritatea dintre
ele au fost persecutate si condamnate. De fapt, sistemul comunist a incercat sa
le aneantizeze. Totusi, comunismul nu poate fi definit ca "o societate
fara elite". Exemple precum Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu , Nichita
Stanescu, Nicolae Breban, generatia optzecistilor in frunte cu Mircea Nedelciu,
precum si alti intelectuali sunt demne de amintit in acest sens. Eliade a fost
interzis pentru abordarea complexa din istoria religiilor, precum si din
cartile de beletristica. " Delirul " lui Marin Preda a fost
considerat o injurie a sistemului comunist care promova ideea ca el este cel
mai bun si nu exista perpective mai viabile decat cele impuse de el.
Intelectualii au citit cartile care erau interzise, cu riscul de a suporta
consecinte drastice. Regulile stricte si constrangerile impuse ii stimula chiar
sa citeasca cat mai mult pentru a-si largi orizonturile. Virgil Ierunca si
Monica Lovinescu au avut curajul de a spune lucrurilor pe nume. Radio-ul "
Europa Libera" la care aveau emisiuni ce dezvaluiau neajunsurile
sistemului comunist a avut un rol decisiv in acest sens. Povestea lor s-a
terminat insa tragic. Raman totusi doi oameni care au avut un curaj
extraordinar.

 
         
In ceea ce priveste egalitatea sociala, aici lucrurile sunt destul de
complicate. Comunismul porneste de la ideile lui Marx, care sunt, desigur,
interpretate gresit. Pentru Marx evolutia societatii omenesti este o evolutie a
raporturilor dintre clase. Are in vedere modelul englez al societatii
capitaliste. Concluzia sa este abolirea proprietatii private si desfiintarea
antagonismelor de clase. Desigur ca in timpul comunismului nu a existat
egalitate sociala. Marii activisti de partid nu stateau la coada la paine sau
la carne, ba chiar aveau parte de tot felul de bunatati. Antagonismele de clasa
existau, dar nu in mod evident. Filmul „ Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii
este edificator in acest sens. Merita vazut pentru o viziune de ansamblu si
pentru a vedea cu adevarat ce a insemnat pauperizarea in societatea comunista.
 
           

 
 
        In prezent ne confruntam cu o societate
a mediocritatii. Desigur ca exista elite, iar diferenta este ca acum ele isi
pot manifesta liber absolut orice idee. In fond, problema elitelor este una
eclectica. Cui sa-si exprime elitele ideile cand noi avem o societate a carei
proprietatea fundamentala este defetismul? Aici e marea problema a societatii
postcomuniste. Daca s-ar incerca schimbarea acestei mentalitati defetiste
treptat, atunci am putea spune ca e un pas spre progres. In opinia mea, aici se
afla rezolvarea problemei. Raportul dintre elite si mediocritate ramane in
continuare unul greu de definit.

 
         Intr-o societate unde Adrian Minune candideaza la consiliul localitatii
Stefanesti, din judetul Ilfov, ca reprezentant al PSD, nu e de mirare nimic.
Daca valorile au ajuns sa fie denigrate intr-un asemenea hal este grav de tot.
Umorul incepe sa fie, treptat, unul negru. Nu degeaba „ indaratul oricarei
comedii se ascunde o tragedie”, cum afirma Titu Maiorescu. De fapt, intreaga
comedie a politicii romanesti este o la fel de mare tragedie. Cum sa faci o
campanie electorala bazata pe manele? Sa canti „ Of, viata mea” si sa candidezi
la consiliu ca reprezentant al PSD: Nu-mi ramane decat sa exclam revoltator: „
Of, tara mea!” Halal elite!

 

        Acest articol a fost scris ca un raspuns la articolul colegului meu marius. Consultati blogul lui pentru a vedea si o alta perspectiva. http://pitchers.wordpress.com/2008/04/11/elitele-si-societatea-i/


Restul e tăcere…

9 aprilie 2008
     

Costume de epoca ancorate in atmosfera inceputului de secol XX, un Bucuresti pauperizat intr-o lume culturala in deplina expansiune si o poveste insolita despre cinematografie si inceputurile ei constituie doar cateva din coordonatele care definesc filmul " Restul e tacere", un alt succes remarcabil al regizorului Nae Caranfil. Lungmetrajul are o istorie lunga. Scenariul a fost scris in 1994, iar filmul a fost facut abia in 2007. Lansarea a fost pe 7 martie.

 

 
 
 

 

 
     Am avut ocazia sa vad filmul la Hollywood Multiplex . Norocul a facut sa gasesc locuri doar in randul al doilea, unde sistemul de sunet isi facea simtita prezenta. 2 ore jumate de istorie, umor si iubire neimplinita. Tanarul Grig, interpretat de actorul marius florea vizante vrea sa devina regizor de film. Intampina multe piedici, deoarece domeniul cinematografiei era unul tabu la inceputul secolului XX. In lumea culturala era perceput cu oroare si considerat lasciv. Batranul Leon, interpretat de actorul Ovidiu Niculescu , va finanta realizarea unui film despre razboiul de independenta. Tanarul Grig va avea astfel sansa de a-si evidentia talentul. Scenele care surprind realizarea filmului sunt impregnate cu umor si spirit de fronda. Grig da dispozitii, dar ele sunt de cele mai multe ori interpretate pe dos. 

 

    O scena importanta este aceea in care o cunoaste pe Emilia. Evenimentul are loc intr-un atelier de pictori. Imaginea este de o finete remarcabila. Ea sta neclintita pentru a fi imortalizata de un pictor. Este goala si il roaga pe Grig s-o stropeasca cu un pahar de apa rece. O va stropi, iar picurii de apa se vor scurge pe nurii ei. Imaginea paharului de apa va aparea de mai multe ori pe parcursul filmului, chiar si in asociere cu focul care va marca un moment dramatic. Emilia primeste un rol in filmul despre razboiul de independenta. Grig se indragosteste de ea, dar ea va avea o relatie cu un ofiter. Tanarul regizor va fi tradat de doua ori: atat ca regizor, de Leon, cat si ca barbat, de Emilia. Filmul se termina apoteotic. E un final imprevizibil cu nuante hamletiene. Cuvintele cu care se incheie sunt rostite cu o tonalitate inceata: " Restul e tacere". Sunetul se prelungeste parca in infinit. Restul e tot ce nu e finit.              
      Inainte de a vedea filmul am participat la conferinta de presa de la Cinema Pro, la care au participat Ovidiu Niculescu, Nae Caranfil, Marius Florea Vizante, Nicu Mihoc si Siviu Biris. Au fost prezenti reprezentanti ai presei de la Radio Romania Actualitati , Cotidianul, Gandul, agentia de presa NewsIn si Teleenciclopedia. Conferinta a durat o ora si 45 de minute, timp in care Nae Caranfil a prezentat elemente ale realizarii filmului, iar jurnalistii au avut ocazia sa adreseze intrebari. A fost un eveniment PR de succes. Cel care a regizat "Filantropica" a incadrat filmul " Restul e tacere" ca " un moment de pura magie, in care se imbina ironia caragialiana cu elementele sobre de decor". Conferinta a avut loc pe 6 martie 2008, cu o zi inainte de lansarea oficiala a acestuia. Evenimentul a fost plasat strategic, iar comunicarea s-a desfasurat mai mult neoficial, pentru ca s-au starnit si rasete in randul jurnalistilor. Filmul " Restul e tacere" e un lungmetraj unde talentul lui Nae Caranfil si-a pus amprenta si in redactarea scenariului. Vizionare placuta!

 

 
 

  

          

 

 

Hey everyone!

9 aprilie 2008
        Am decis sa păşesc în sfârşit pe tărâmurile blogosferei. Consider că e un mijloc bun de a-mi exersa scriitura. Îmi place să fiu la curent cu tot ce se întamplă în jurul meu, de aceea citesc presă zilnic. Blog-ul meu se vrea unul ancorat in actualitate, în cotidian. Doza de subiectivism va fi, desigur, foarte mare. Mizez pe interpretarea pe care o dau eu evenimentelor care mă afectează implicit sau nu. Povestesc realitatea vazută din ochii mei, ai unui privitor din planul secund. Condiţia umană e cea care mă îndeamnă imperios şi necesar să fac asta. Tabloul de mai jos este reprezentativ pentru mine şi pentru esenţa acestui blog. Se numeşte " Human condition", iar autorul e Rene Magritte.
 

 
          Îmi imaginez că blogul meu va ajunge să fie unul suprapopulat de comment-uri. Cred că este visul fiecărui bloger. Acum depinde şi de natura comment-urilor. Sper că o dată şi o dată se va întâmpla asta. Lansez un apel pentru umanitate: se întâmplă atâtea în jurul nostru şi evenimentele trec pe lângă noi. Unele ne marchează, altele nu au nici cea mai vagă importanţă. Ignoranţa nu e întocmai soluţia potrivită. Tocmai din acest motiv, fiţi cu ochii în patru. Citiţi blog-ul meu şi veţi descoperi o altfel de perspectivă!


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro